Bianca Andreescu s-a apucat de cântat. Din nou. Jucătoarea canadiancă cu origini românești a acordat un interviu în „Fashion Magazine” în care a dezvăluit cum își petrece această perioadă, în izolare.
Biana Andreescu este considerată una din stelele tenisului mondial. Are 19 ani și a câștigat US Open, anul trecut. Acum se află pe locul 6 în clasamentul WTA, dar a fost și pe 4. A fost cea mai bună poziție ocupată vreodată de o jucătoare din Canada.
Sportiva cu origini românești stă mai mult în casă și regretă că pandemia de coronavirus a oprit toate competițiile din tenis, cel puțin până în luna iulie. În interviul din „Fashion Magazine” a povestit cu ce se ocupă în timpul liber.
„Am început să creez negative, dar las cântatul prietenilor mei mai talentați. Tot ce fac are o tentă de R&B sau rap, acestea fiind și genurile mele preferate de muzică.
Am reînceput să cânt și la chitară. Prima dată am început să cânt când eram mică, dar m-am lăsat în ultimii ani, nu am mai avut timp, fiind prinsă mereu în deplasări pentru turnee și în ședințe de antrenament”, a declarat Bianca Andreescu.
Jucătoarea de tenis a povestit că încearcă să se pregătească, dar nu este deloc ușor. Sala și alergările nu pot înlocui antrenamentele de pe terenul de tenis sau meciurile oficiale. Încearcă să facă tot mai multe lucruri și redescoperă pasiuni pe care le credea de mult uitate.
„Este plăcut să îmi reiau hobby-urile mele vechi și chiar dacă sunt încă stângace, am rămas surprinsă de cât de multe lucruri încă știu să fac.
În perioada aceasta, putem încerca lucruri pe care nu le-am făcut niciodată și care, cine știe, pot deveni noi pasiuni. Eu am demarat și un proiect de dezvoltare personală și, trebuie să fiu sinceră, a început deja să îmi îmbunătățească semnificativ viața”, a mai spus jucătoarea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER